Au
ajuns la şedinţa de consiliu local. Consilierii petrileni s-au întrunit luni în
şedinţă extraordinară pentru a vota proiectele de hotărâre care au fost incluse
pe ordinea de zi de data trecută. Faţă de săptămâna trecută, de această dată
consilierii petrileni au ajuns la timp la şedinţă, iar pe ordinea de zi nu s-a
regăsit proiectul de hotărâre care viza vacantarea postului de consilier local
al Danielei Vişănescu. Iniţiatorul proiectelor de hotărâre, Ilie Păducel spune că cel mai probabil
acel proiect se va regăsi pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna
octombrie. Daniela Vişănescu, consilier
local la Petrila, a acţionat în instanţă conducerea judeţeană şi naţională a
Partidului Naţional Liberal. În luna
decembrie a anului trecut, Biroul Teritorial al PNL Hunedoara a validat în
şedinţă decizia Biroului Politic Local al organizaţiei din Petrila de excludere
din partid a consilierului local Daniela Ştefania Vişănescu. Monika BACIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu