INFO VALEA JIULUI: Balul strugurilor la Petroşani

luni, 27 octombrie 2014

Balul strugurilor la Petroşani

Filiala UDMR din Petroşani, în colaborare cu Asociaţia Carbo Gremium, a organizat o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări intitulate “Balul strugurilor”. Acţiunea, la care au participat reprezentanţi ai comunităţii maghiare din întreaga Vale a Jiului, a fost dedicată sezonului recoltei autumnale. Tradiţia organizării acestui bal s-a păstrat, de-a lungul anilor, în toate judeţele în care trăiesc maghiari. În Valea Jiului manifestarea este organizată în Lupeni şi Petroşani. Dacă în Lupeni s-a derulat recent cea de-a XI-a ediţie a balului, în Petroşani acesta a ajuns la borna cu numărul 24. La manifestare a fost prezent, ca invitat de onoare, şi primarul municipiului Petroşani.Buna dispoziţie a fost întreţinută, pentru prima dată live, de un ansamblu de muzică din Deva.La finalul balului a fost organizată o tombolă la care au avut dreptul de a participa toţi cei prezenţi la manifestare.

M. Nistor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu