INFO VALEA JIULUI: Încă două zile pentru înscrierile la mină

joi, 16 octombrie 2014

Încă două zile pentru înscrierile la mină



78 de persoane şi-au depus până acum cererile de înscriere pentru a lucra la Divizia Minieră. La Societatea Complexul Energetic Hunedoara, în cadrul Sucursalei Divizia Minieră, se vor face 90 de angajări la locurile de muncă direct productive, pentru punerea în funcţie a unor noi capacităţi de producţie şi menţinerea în exploatare a celor actuale. Teoretic, luni este ultima zi pentru depunerea dosarelor, iar locurile încă nu au fost ocupate. În luna mai a acestui an, la unităţile miniere din Valea Jiului au mai fost angajate 75 de persoane. Atunci contractele de muncă s-au încheiat pentru o perioadă determinată de şase luni. În scurt timp acestora le vor expira contractele de muncă, iar conducerea CEH spune că vor fi încheiate pe o perioadă nedeterminată. Nu toţi 75 vor avea contracte de muncă definitive. În funcţie de evaluări, există riscul ca unii să părăsească sistemul minier după cele 6 luni. Angajările la Divizia Minieră sunt absolut necesare pentru menţinerea locurilor de muncă. Totodată, noii recruţi îi vor înlocui pe ortacii care au ieşit la pensie. Monika BACIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu