INFO VALEA JIULUI: Lipsa manualelor, o situaţie care trenează

marți, 28 octombrie 2014

Lipsa manualelor, o situaţie care trenează

Nici după două luni şi jumătate de la începutul noului an şcolar, manualele noi nu au ajuns pe băncile elevilor de clasa I şi clasa a II-a. Astfel, la clasă se lucrează după vechile manuale care nu corespund noii programe de studiu.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei în partea a doua a acestei săptămâni vor fi semnate contractele cu editurile câştigătoare.Acum, ministerul centralizează solicitările inspectoratelor şcolare din întreaga ţară. O nouă contestaţie a fost depusă pentru abecedar, fapt care a blocat din nou procedura. Consiliul pentru Soluţionarea Contestaţiilor urmează să dea o decizie săptămâna aceasta.Monika BACIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu