INFO VALEA JIULUI: Ministrul Muncii, la Petroşani

vineri, 17 octombrie 2014

Ministrul Muncii, la Petroşani



Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice s-a aflat vineri la Petroşani, unde a avut programată o întâlnire cu reprezentanţii minerilor pensionari. Printre temele dezbătute s-au aflat eventuala menţinere a gratuităţilor la cărbune şi la energia electrică (în cazul foştilor mineri) şi pe viitor, sau sistemul unitar de pensii publice. La întâlnire, în afara reprezentanţilor Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Câte dintre solicitărilor foştilor mineri din Valea Jiului vor prinde viaţă rămâne de văzut. Cel puţin asta a precizat la Petroşani ministrul Rovana Plumb. Pe de altă parte, miercuri, 15 octombrie, Ministerul Muncii a luat decizia de a mări alocaţiile privind sprijinul familiilor sărace, cu 42 de lei, pentru fiecare copil. Hotărârea va intra în vigoare cu începere din data de 1 noiembrie. Recentele decizii adoptate de către diriguitorii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice vor veni în sprijinul a câtorva sute de mii de familii, o bună parte a acestora locuind şi în Valea Jiului. M. Nistor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu