INFO VALEA JIULUI: Omul cu o mie de brichete

miercuri, 29 octombrie 2014

Omul cu o mie de brichete

Ioan Levitchi din Petroşani este colecţionar de brichete. În patru ani de zile acesta a reuşit să adune peste 1.300 de astfel de obiecte. Brichetele care au forme dintre cele mai diferite, de la biciclete, maşini, tunuri, păpuşi sau ceasuri sînt expuse şi depozitate într-una din camere. Bărbatul îşi achiziţionează brichetele de pe unde poate. Fie de la tîrgurile de vechituri, fie din diferite magazine. Valoarea brichetelor este dată de coelcţionarii din toată lumea, cu care de altfel şi ţine legătura. Sunt brichete ale căror preţuri pot varia, de la 50 de lei, la o mie de euro. Pasiunea colecţionarului nu este una foarte costisitoare.Omul are brichete cu diferite teme. Sunt brichete care au ca temă sărbătorile de iarnă, regimul militar sau brichete care, pe lîngă utilizarea lor obişnuită, emit şi diferite sunete. Cu o istorie de peste 100 de ani în care a cunoscut o permaneta evoluţie atît din punct de vedere estetic cît şi din punct de vedere funcţional, colecţionarea brichetelor poate fi o pasiune deosebită ce ascunde numeroase secrete, fiecare brichetă avînd propria poveste.Monika BACIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu