INFO VALEA JIULUI: Încearcă, din nou, să-i mute

luni, 19 ianuarie 2015

Încearcă, din nou, să-i mute

Reprezentanţii autorităţilor locale din Aninoasa speră să-i mute cât mai curând pe cei care domiciliază în mini cartierul amplasat la intrarea în oraş. Totul depinde însă de momentul în care vor sosi banii de la Ministerul Dezvoltării, destinaţi construrii unui bloc în zona aşa-numitului oraş de carton. Respectiv la câţiva kilometri mai departe de zona care strică imaginea întregii Văi a Jiului. Noul bloc de locuinţe ar urma să aibă 60 de apartamente, cu câte două camere, amplasate într-o clădire cu 3 scări şi 4 etaje, costul acesteia fiind estimat la 120 de miliarde de lei vechi. Cetăţenii domiciliaţi în barăcile amplasate la intrarea în Aninoasa, în marea lor majoritate de etnie romă, vor şi nu prea vor să se mute. Pe de altă parte, mini cartierul este recunoscut şi pentru numeroasele „împrumutri abuzive” de energie electrică, apă rece sau cărbune din trenurile care trec prin gara aflată la o aruncătură de băţ. În prezent, în dărăpănatele clădiri de la intrarea în Aninoasa locuiesc peste 300 de persoane, din 60 de familii. Adică exact atâtea câte apartamente ar urma să aibă viitorul bloc de locuinţe finanţat de către Ministerul Dezvoltării. M. Nistor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu