INFO VALEA JIULUI: O conductă defectă, niciun proprietar

luni, 19 ianuarie 2015

O conductă defectă, niciun proprietar

Un an jumătate şi pagube de ordinul a zecilor de mii de lei. Un bărbat de pe strada Crividia din municipiul Vulcan se confruntă cu o problemă ce trenează de mai bine de un an de zile şi i-a provocat pagube de aproape 100.000 de lei. Mai exact, în faţa casei, sub asfalt, la 3,5 metri s-a fisurat una dintre cele patru conducte. Avaria i-a inundat beciul casei, iar experţii au stabilit valoarea daunelor la suma de 97.000 de lei. În cursul dimineţii de sâmbătă, o armată de muncitori s-a deplasat la gospodăria omului pentru a identifica a cui este conducta. „Doi cu sapa, trei cu mapa” au forat la adâncimea conductelor, însă nu a fost descoperit cine este proprietarul ţevii buclucaşe. Omul spune că tot beciul i-a fost inundat cu apa care a curs non-stop în perioada aceasta de peste un an de zile. A fost chemat un expert care a evaluat pagubele la suma de 97.000 de lei.După ce au fost excavate metri cubi întregi de pământ şi s-a ajuns la conductă, nimeni nu şi-a adjudecat-o. Singura concluzie a fost însă că aceasta nu aparţine celor de la ApaServ Valea Jiului, astfel că au mai rămas doi potenţiali proprietari, şi anume Preparaţia Vulcan şi Mina Vulcan. Pentru că nu s-a găsit proprietarul de drept, bărbatul va acţiona în instanţă Complexul Energetic Hunedoara în vederea recuperării pagubei. Monika BACIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu